Wizz Air se află în mijlocul unui scandal, din nou, după ce mai multe persoane acuză compania aeriană de faptul că au dat spre vânzare bilete de avion pe locuri care nu existau la bordul aeronavei.
Joi seară, 27 iulie, la ora 20:55, era programat zborul Wizz Air W4 3216, pe ruta Oslo- București, însă câțiva dintre pasageri au avut de o „surpriză”. Mai exact, Wizz Air a vândut mai multe bilete decât numărul locurilor disponibile.
CITEȘTE ȘI: Un român a fost prins fără bilet în avion! Reprezentanții companiei aeriene au anulat zborul
În momentul în care toți pasagerii s-au prezentat la îmbarcare, trei dintre ei au rămas fără locuri. Spre surprinderea lor, oamenii au aflat că dețineau bilete pentru locuri care nu existau în avionul respectiv. Astfel, doi dintre cei trei pasageri au acceptat să zboare cu o altă cursă, în timp ce al treilea a refuzat să coboare și să accepte oferta companiei aeriene de a-i reprograma un alt zbor.
Bărbatul în vârstă de 60 de ani a cerut să fie transportat în România cu biletul de avion pe care îl cumpărase. Pentru că situația lua amploare din ce în ce mai tare, și alți pasageri au vrut să coboare din avion, sub rezerva remunerării cu o anumită compensație, însă compania aeriană a refuzat să le dea banii înapoi.
Pasagerul respectiv a fost huiduit de colegi pentru că a refuzat să se supună măsurilor echipajului, respectiv de a merge cu următoarea cursă, iar poliția a fost chemată să-l debarce. Avionul a decolat cu o întârziere de 3 ore, la 00:33, către România și a aterizat la București Otopeni la 03:54, notează Gândul.